vineri, 21 decembrie 2012

Dulce dragoste ( amintire..)

       Cine s-ar fi gandit, cine si-ar fi putut imagina ca dupa atata suferinta si atatea dezamagiri , intr-o zi totul se va opri iar tot raul se va transforma in cel mai bun "bine" posibil? Cine s-ar fi gandit ca , lacrimile tristetii vor fi inlocuite de cele ale fericirii si mai ales cine s-ar fi gandit ca acestea pot fi atat de intense?Cine si-ar fi putut inchipui ca poti izbucni in cel mai fericit plans , dintr-un motiv ce inainte iti parea doar "dragut"?

       Nu credeam ca este posibil sa tii atat de mult la cineva , sa simti cum corpul iti este parca controlat de o forta asupra careia tu nu ai nicio putere dar pe care o lasi sa isi indeplineasca rolul fara a te impotrivi in vreun fel , pentru ca in mod inconstient , iti convin efectele.

       Cum de aceasta forta pe care noi o numim "dragoste" are puterea de a-ti schimba modul de gandire , perceptia asupra vietii , situatia la scoala si in general , starea? Cum de te poate face sa renunti la atat de multe lucruri , doar pentru a fi cu persoana la care tii parca pe zi ce trece mai mult? Cum de te face sa uiti ca exista notiunea de "timp" si cum de iti poate schimba trasaturi despre care tu stiai si credeai ca vor ramane neschimbate pentru totdeauna?

      O persoana a intrat in viata mea , despre care la inceput nu stiam nimic dar despre care acum as vrea sa stiu cat mai mult.Cu cat petrec mai mult timp cu el ,cu atat imi dau mai bine seama ce fel de persoana sunt , unde fac bine si unde gresesc.Pentru mine , este ca o oglinda ce imi arata atat partile bune cat si pe cele rele si care in mod involuntar , ma face sa inteleg unde gresesc si ce ar trebui sa imbunatatesc cand vine vorba de propria persoana.Pana acum , asa ceva nu s-a mai intamplat sau cel putin nu la acest nivel.

Regasire

         Este incredibil cum se poate schimba totul in mai putin de un minut. Ce vorbesc , intr-o singura secunda printr-un singur cuvant sau chiar printr-o singura expresie faciala , un zambet , o privire , o mustacire.Azi totul este asa cum ai vrea sa fie , nu este perfect pentru ca nu exista perfectiune , dar este perfect pentru tine si esti multumit cu ceea ce ai , iar in urmatoarea secunda totul dispare. Te face sa realizezi faptul ca nu trebuie sa te legi de lucruri prea usor , poate chiar deloc sau foarte putin pentru ca acestea , deseori dispar. Poate nu din vina noastra , poate nu prin interventia noastra dar intr-un fel sau altul se duc. Nu cred ca o sa stim vreodata de ce, poate ca asa este menit sa fie.Poate asta e lumea in care traim , poate totul trebuie sa dispara la un moment dat,  lasandu-ne cu un mare gol in suflet sau in minte , sau poate chiar in amandoua.
         Intalnesti un om , te abtii sa te indragostesti de el dar o faci pana la urma pentru ca asa este menit sa fie.Va merge bine impreuna ,va intelegeti si comunicati , va respectati si va rezolvati problemele intre voi , iar intr-o buna zi te trezesti si realizezi ca toate astea au disparut.Cum ai putea sa te simti daca nu absolut ingrozitor? Cum sa nu te intrebi daca el simte la fel , daca si lui ii este la fel de rau cum iti este si tie , daca si el se uita la telefon incontinuu asteptand un semn , daca si el se uita pe geam asteptand sa te vada si daca si el adoarme noaptea plangand.Te intrebi , pentru ca asa e firea omului asa e normal pe aceasta lume sa fie si asta patim toti. Diferenta este ca unii dintre noi au "ego-ul" mai mare , si reusesc cu un mare succes sa renunte la tot si sa se indeparteze de tot , toti si toate pentru propria lor persoana.Nu zic ca asta nu e bine , dar nu mereu.Nu mereu este bine sa lasi tot pentru tine , nu mereu este bine sa te gandesti numai la propria persoana , pentru ca uneori si tu la randul tau ai nevoie de cei din jur , iar daca sustii ca nu este asa , esti un ipocrit.
         Te uiti pe internet si gasesti tot felul de poze care explica perfect ceea ce simti si prin ce treci in clipa de fata si simti nevoia sa spui cuiva..simti nevoia sa vorbesti cu cineva dar realizezi ca nu ai cu cine , ca nu mai ai incredere in nimeni.Simti ca oricui ai spune , te va trada sau nu te va intelege , va zice mai departe sau pur si simplu nu ii va pasa asa ca preferi sa tii pentru tine.Uneori asa e cel mai bine , dar deseori chiar ai nevoie sa spui cuiva. Ajungi intr-un punct in care nu mai stii in cine poti avea incredere si in cine nu , ajungi intr-un punct in care nu mai poti distinge persoanele care iti vor binele de cele care nu au tocmai intentii bune.Intr-un fel , le vezi dar parca nu mai ai acea siguranta pe tine.Nu mai esti sigur de nimic. Vrei sa iesi din aceasta stare , stii foarte bine ce iti doresti cel mai mult de la viata si pentru ce merita sa lupti insa nu ai forta necesara.Nu mai ai putere sa lupti  ,nu mai ai putere sa te impui si pur si simplu stai si nu faci nimic , astepti sa vina acel impuls care sa te propulseze inapoi unde erai inaintre de "apocalipsa".Ai tentdinta sa te gandesti mult prea mult la ceea ce se intampla in jurul tau , la ceea ce se intampla rau defapt. Ce se intampla bine nu prea mai observi , pentru ca raul blocheaza tot , este mai proeminent. Trebuie sa te straduiesti sa vezi acel mic bine din viata ta , dar nu prea reusesti.Il vezi , dar pentru o perioada atat de scurta de timp incat nu face nicio diferenta.
           Stii foarte bine ca trebuie sa treci peste perioada asta ,ca trebuie sa iti revii , ca viata nu se termina aici si ca sunt oameni in situatii mult mai grave de atat , insa pentru tine in momentul de fata este un moment greu ,cel mai greu de pana acum si nu prea stii cum sa treci peste.Nu stii ce vrei , nu stii ce ai nevoie si nu stii ce sa faci ca sa fie bine.Simti nevoia continua de a disparea , de a fi invizibil si de a nu vorbi cu nimeni. Dar in acelasi timp , ai vrea sa vorbesti cu cineva , iar acel cineva sa te inteleaga , nu sa te judece asa cum au tendinta toti.
            Dupa ce esti amenintat de anumite persoane , nu prea iti mai vine sa mai ai incredere in cei din jur , nici macar in prietenii cei mai apropiati pe care parca ii stii de o vesnicie.De ce? Pentru ca realizezi cum sunt unii oameni defapt.
             Vrei sa evadezi , vrei sa fii singur , vrei sa fii in acelasi timp inteles si nu criticat , vrei sa fii  fericit si vrei sa fii tu din nou , persoana care stii ca esti dar pe care ai pierdut-o pe undeva pe drum si nu stii cum sa o regasesti. Te-ai saturat sa auzi incontinuu: O sa fie bine , o sa treci si peste asta , exista lucruri mai rele in viata , trebuie sa te gandesti la binele tau si alte astfel de constructii. Nu te ajuta cu nimic , ba chiar inrautatesc situatia uneori.Simti ca nimeni nu intelege prin ce treci , deci cum ar putea sa te ajute?
             Ai nevoie doar sa te simti bine si ca sa te simti bine ai nevoie de fericire, iar fericirea vine de la cei din jur , vine prin fapte , vine prin distractie si vine prin gesturi mici dar care inseamna mult.Astepti ca cei din jur sa te ajute , pentru ca stii ca singur nu prea poti.Desigur , nu multi iti vor sari in ajutor dar asta este de asteptat. Insa vrei ca macar cateva persoane sa fie acolo pentru tine si e suficient.
             Iti impui sa te simti bine , iti impui sa fii fericit si iti spui incontinuu: Am 17 ani , viata mea de abia incepe.Sunt sanatoasa , sunt desteapta si nu pot sa ma plang nici de cum arat. Nu sunt cea mai frumoasa , cea mai desteapta si nici cea mai talentata , dar am atat cat imi trebuie din fiecare.Am o familie care tine la mine , am o casa unde sa ma duc dupa scoala si am o educatie.Am un viitor si am pentru ce sa lupt.Nu am de ce sa fiu atat de trista de pe acum , pentru ca vor veni alte greutati mai mari si daca acum reactionez asa ,atunci ce o sa fac? Stiu foarte bine lucrurile astea , dar starea aceasta nu dispare asa pur si simplu oricat de mult as vrea.Nu stiu exact de ce am nevoie , nu stiu ce ma face fericita acum si nu stiu ce mi-ar putea face starea mai buna..Sau poate stiu dar nu vreau sa recunosc...sau stiu ca nu este posibil si asta ma intristeaza si mai mult...desi intr-un fel , acel lucru mi-ar face mai mult rau mai tarziu..asa ca mai bine ma lipsesc de el acum decat sa sufar dupa , iar...
           Ai momente de oscilatie..acum atitudinea ta este optimista , iar peste maxim o ora revii la starea in care simti ca nimic nu are rost.Si te gandesti : dar nu asa ar trebui sa fiu..ar trebui sa fiu optimista ca pana la urma am toate motivele sa fiu! Dar nu poti , nu ai forta desi vrei.
          Simti nevoia sa te eliberezi , sa tipi , sa fugi , sa stai departe de toti cei din jur , sa te duci intr-un loc nou in care sa nu stii pe nimeni , simti ca te-ai ratacit , vrei sa scrii tot ce simti si sa spui cuiva , iar acel cineva sa zica sau sa faca exact ce simti tu ca te-ar ajuta , chiar daca pe moment nu stii care ar fi acel lucru.Nu cauti nimic altceva decat intelegere , incurajare si o imbratisare venita din suflet.
          Majoritatea celor din jur nu stiu prin ce treci , nu observa si prin urmare nici nu te pot ajuta sau sfatui.Ai vrea ca unii dintre ei sa stie , dar te gandesti ca nu ar avea niciun rost pentru ca ai vazut cum au reactionat alte persoane cand au aflat.Esti genul de persoana sensibila , careia ii pasa de ce zic persoanele apropiate , iar cand acestea iti raspund cu : Mhm..nasol..o sa treci peste , o sa fie bine.. parca nu iti mai vine sa spui nimanui.
         Nu credeai ca o sa te inchizi vreodata in tine , ca o sa vrei sa dispari , sa fii invizibil si sa nu stie nimeni nimic de tine , dar uite ca ai ajuns si aici si stai si te intrebi de ce nu reactioneaza nimeni , de ce nu observa nimeni cum te simti , de ce nu te intelege nimeni si de ce nu iti poti reveni. De ce nu poti sa iti asculti parintii cand iti spun ca vei fi bine si ca meriti tot ce este mai bun , de ce deodata nici pe ei nu ii mai crezi?
        Stii exact ce iti vor spune cei din jur , pana si profesorii sau parintii sau oricine altcineva care este mai trecut prin viata decat tine.Stii foarte bine ce sfaturi iti vor da si ca toti iti vor spune cam acelasi lucru , insa fix asta nu vrei sa auzi pentru ca nu asta te ajuta.Nu stii ce te ajuta ..Este doar o lupta cu propria ta persoana , si ce doare cel mai tare este faptul ca celalalt nu simte nici macar un sfert din ce simti tu , nu este atat de afectat si nu trece prin asta.Pentru ca a invatat cum sa nu treaca prin lucrurile de genul asta , cum sa nu sufere. A ajuns intr-un stadiu in care este indiferent..si pana la urma , asta este bine pentru el si asa ar trebui sa faci si tu.

Tot ce vreau , este sa ma regasesc .