Draga mea prietena

Draga mea prietena,

Ma mai tii minte?Probabil ca nu.Poate doar din amintiri, din franturi de imagini ramase in memoria ta in mod accidental. Dar eu te mai tin minte, si inca foarte bine.Imi lipsesti in fiecare zi.Imi lipseste fiecare secunda petrecuta cu tine; zilele in care ne vedeam pentru jumatate de ora, dar in care ne povesteam atat de multe.Sambetele petrecute in mall ca doua copile care nu stiau pe unde sa se mai plimbe si ce sa mai faca impreuna.Orele petrecute visand cu ochii deschisi la viitor, impartasindu-ne visele legate de eventuala noastra plecare in strainatate si viata pe care am dori sa o avem.Ce vremuri frumoase...Mai tii minte cum ne spuneam mereu ca nu ne va desparti nimic?Cum o sa tinem mereu legatura, orice s-ar intampla si oriunde am fi?Si chiar asa a fost pentru o buna perioada, pana intr-o zi.O zi in care tu ai inceput sa te indepartezi, iar eu sa obosesc sa rezerv ore in agenda ta.
Am incetat sa te mai caut.
Am incetat sa mai fac programari intr-un program in care nu se stie niciodata daca conteaza cu adevarat rezervarea mea, avand in vedere ca aceasta depinde mai mult de dispozitia in care esti tu, draga mea prietena.
Am incetat sa mai cred in cele cateva cuvinte aruncate in graba pe o retea de socializare.
Am incetat sa imi mai hranesc iluziile cum ca iti este dor de mine, asa ocupata cum esti.Daca mi-ai duce lipsa, m-ai cauta.Da, si eu as putea sa te caut...Dar draga mea prietena, am tot facut-o...
Am incetat sa mai intreb lumea de tine, pentru ca am observat ca raspunsul lor este comun : "Nu stiu...".
Am incetat sa ma mai gandesc la toate momentele petrecute impreuna, pentru ca am ajuns la concluzia ca nu fac altceva decat sa imi ocup timpul si mintea cu ceva ce imi face mai mult rau decat bine.
Am incetat sa ma mai intreb de ce o preferi pe ea si nu pe mine.Si mai ales, de ce ar trebui sa preferi pe una din noi?
Si totusi, imi este dor.Si totusi, as vrea sa te vad iar, macar intamplator; dar ma gandesc ca poate nu te-as mai recunoaste.Imi pun des intrebarea "De ce tu nu ai impartasit lucruri cu mine, asa cum eu am facut cu tine?"De ce te vedeam trista, iar tu nu imi spuneai nimic?Poate nu imi spuneai mie...
Draga mea prietena, imi este dor si nu trece zi fara sa ma gandesc la tine.Nu trece zi in care sa nu ma intreb de ce eu imi pot face timp, iar tu nu.

Dar am inteles intr-un final: nu sunt pe lista de prioritati, asa ca am incetat sa ma mai intreb.

The secret

The Secret is the film which turned my life around in a way I never thought was possible.Its main focus is on how our thoughts can influent our whole existence.Furthermore , it explains how a simple thought can attract different situations.

Firstly , a thought is a signal sent by our brain to the Universe.The Universe immediately receives it and transforms it into a situation or an action.For example , if I really want an apple pie right now but I don't have the ingredients but at the same time I cannot stop imagining how it would  look and taste my pie if I had everything I need , it is very possible that something might come in the way and make my pie magically appear.For example , my neighbor or a friend could come over and bring an apple pie as a gift.The main idea is that when you desire something so much that you cannot stop thinking about it , somehow it comes to you.It can happen in 10 minutes , one day ore one month , but in the end it will happen if you wish for it enough.

Secondly , we all see people who are constantly frustrated or really stressed.They keep complaining that their lives are miserable , that they have too many payments or that their salaries are too low.If I tell you that all of this is their own fault , you wouldn't believe me.When your only thoughts are bound to the fact that you have too much work to do for example , the Universe will receive it as a wish for more work and as a consequence to this , you schedule will get busier and busier.We have to start being grateful for what we have and thankful that we can carry everything on our shoulders.Whether you are tired or stressed , just remember that you have to stay positive in order to attract good things into your life.As long as you keep thinking at the bad side of your life , you will only attract bad situations or events.Let's say that you are not tremendously happy with your job and you would love to be promoted.You won't have a chance if you complain everyday of how others get promoted and you don't , even if you have a better qualification.Instead , you could say to yourself : «I have all the qualifications required and I can work really hard, in fact this is what I do everyday.Maybe is not my time to get the promotion , I should be happy that I am healthy and that I have a job.When the time will come , it will happen. » If you say this to yourself and keep visualizing how it would be like if you had been promoted , your chances will raise considerably.

All of these situations are explained by philosophers and psychologists who give their own examples in the movie.They all say how this secret has changed their lives and how it can change yours if you stop complaining and start wishing from the heart.

I will now give my example of how this movie changed my life.Ever since I was a little girl , I wanted to have a nice group of friends.During the first years of school , this did not happen.It was even worse , I was been bullied by my classmates and nobody has ever appreciated me.Everyday I was dreaming to be the person people say Hi to and asked to hang out or have lunch.This did not happen for a really long time.However , the first day of high school came and I was freaking out , but I had the same wish.There was the first day of high school : new people , new location and new teachers and let's not forget , a new me.I wanted to be different I wanted to change myself in order to be accepted.And there I was , standing with a shy expression on my face in my classroom with people I did not know , and guess what...They chose me to be their leader.They didn't even know who I was , they didn't even talk to me.But somehow , they have all voted for me.After this wonderful day , my wish slowly came true. What we all have to understand is that we make our own miracles and that they can take a long time , but if we wish for them enough they will eventually happen.

All in all , this is a film I recommend to anyone craving for a change in their lives.It helps you understand that your life is in your own hand and that you can make it as beautiful as you want it to be , with just your thoughts.Complaining will never bring you good things , it will only enrich the bad in your life.

Lumea, asa cum e ea

              Adevarata frumusete a lumii ce ma inconjoara nu poate fi atinsa si nici vazuta , ea poate fi doar simtita.Poate din aceasta cauza nu reusesc intotdeauna sa apreciez lucrurile cu adevarat importante din viata mea.

             

                  Traversez fiecare zi in acelasi ritm alert ,cu aceiasi pasi nepasatori si cu acelasi unic scop:sa reusesc sa termin cu bine lista lucrurilor ce necesita o rezolvare in acea zi specifica , pentru a ma putea duce la culcare linistita.Ironia insa se repeta de fiecare data si cu toate acestea nu reusesc sa o intrerup:in fiecare seara , gandurile ma tin treaza pana noaptea tarziu, cu toate ca lista a fost cu succes rezolvata.Acest fapt ma face uneori sa ma gandesc daca nu cumva am omis anumite lucruri de pe acea lista , daca nu cumva am uitat sa scriu ceva.

             

                  Vedem lumea asa cum suntem invatati sa o vedem.Stim doar ca trebuie sa ne trezim dimineata , sa indeplinim cererile din ziua respectiva si sa ajungem sanatosi seara acasa.Insa ce nu stim este ca lumea inconjuratoare nu este alcatuita numai din indatoriri , ci si din lucruri marunte menite sa ne infrumuseteze viata.Poate fi vorba despre un zambet impartasit cu o persoana in autobuz , poate fi o raza de soare aparuta la momentul potrivit sau o vorba frumoasa venita din partea unei persoane drage noua.Ce nu facem noi este ca nu mai observam aceste mici lucruri si uitam sa le apreciem.Vedem lumea ca fiind un loc rau doar pentru ca ea este propria noastra reflexie.Horace Walpole a afirmat faptul ca «Lumea este o comedie pentru cei ce gandesc si o tragedie pentru cei ce simt».Este o comedie , deoarece daca te gandesti putin la lucrurile care ti se intampla sau pe care le vezi in jur iti dai seama ca uneori totul este o gluma nereusita creeata chiar de noi.Cat despre cei care simt , lumea este o adevarata tragedie.Cei empatici cu tot ce ii inconjoara sunt cei care cunosc adevarata esenta a vietii , adevarata iubire si scopul principal.Ei inteleg cel mai bine cum ar trebui sa fie , de ce este asa cum este si ei sunt cei care au cel mai mult de suferit.

            

                Ce este interesant la lumea ce ma inconjoara este ca nu o pot schimba.Oricat de mult as vrea ca bancnota universala sa fie iubirea , zambetul sa ia locul unui rece «Buna ziua» si timpul sa treaca mai greu , acestea nu se pot schimba.Lumea se poate schimba doar prin schimbarea oamenilor, deoarece ea este defapt totalitatea oamenilor de pe acest Pamant.Dar cum sa ne schimbam , cand noi nici macar nu stim cu adevarat cine suntem si care ne este traseul in viata? Cum schimbam ceva ce nu putem intelege pe deplin , ceva ce nici nu am gasit inca?Cu totii incercam sa deslusim necunoscutul , iar acesta se afla in fiecare dintre noi si cel mai probabil nu il vom intelege pe deplin niciodata.Dar poate ca secretul nu sta in deslusirea necunoscutlui , ci in acceptarea lui in deplinatatea facultatilor sale.Poate ca unele lucruri nu pot fi schimbate , ci doar intelese.

            

             Ies in lume in fiecare zi si majoritatea lucrurilor de care ma lovesc nu pot fi incadrate in categoria celor placute, insa in acea multime de neplaceri apare din cand in cand o licarire de speranta.Uneori este vorba despre un zambet , despre o imbratisare pe care o vad intre doi oameni ce se iubesc sincer , sau un strain ajutand o masina sa iasa din zapada in care s-a impotmolit chemandu-si prietenul sa i se alature in aceasta misiune printr-un simplu «Hai sa il ajutam».Si daca pana la acea licarire am avut impresia ca in jurul meu se asterne din ce in ce mai multa ceata, aceasta a reusit prin simplitatea sa , sa o inlature in mare parte.Poate ca acestea sunt lucrurile pe care ar trebui sa ne concentram mai mult , poate ca ele sunt cele care conteaza defapt si pe care noi le omitem.

           

           Punand accentul pe toate aceaste elemente , imi dau astfel seama ca este posibil sa nu fi inteles viata pana acum si nici lumea din jurul meu ,dar in acelasi timp inteleg un lucru: ca poate nu asta trebuie sa fac.Poate ca scopul meu in aceasta lume nu este de a o intelege si nici de a-i deslusi secretele.In fond , acestea si-ar pierde valoarea daca ar iesi la iveala , iar viata ar deveni monotona.Poate ca toate lucrurile au farmecul lor asa cum sunt si nu au nevoie de atingerea schimbarilor mele.Ajung treptat la concluzia ca eu sunt singura care are nevoie de mici modificari, pentru a deveni o persoana mai buna si pentru a-i influenta macar intr-o mica masura pe cei carora chiar le pasa spre a deveni ceva mai bun, ceva ce cu siguranta pot fi.Poate ca toti avem nevoie de un mic impuls , de un luru exterior propriei noastre persoane pentru a ajunge sa intelegem anumite lucruri si poate tocmai din acest motiv suntem toti pe aceeiasi planeta.

Frustration

Ohh I keep seeing posts which have a tendency of encouraging people to give up hope and love and everything that is GOOD in this life just because they have been disappointed by someone or something or by their own person.
You guys really need to stop doing this.Can’t you see that you are making it WORSE? It’s like telling a kid not to do a thing -> he will surely do it just to prove you wrong or piss you off. Get your shit together.
We are all BROKEN in some way. Nobody’s problems get solved by themselves and NO ONE’S APPARENTLY PERFECT LIFE is actually perfect because there is no such thing.There is always something missing,  we just have to learn to live with it.And even if someone has a BETTER life than you do , it doesn’t mean that they just sit in front of TV and their lives got better.They did something FOR THEMSELVES.You cannot change anything , you can only change the way you see and understand things.
We all get attached to unsecure things that might not even be there the next day.But this is what makes us HUMANS.
Stop telling people that once they’re broken they cannot be fixed.Come on it’s not the end of the world.Life goes on , we just have to find a way to make everything work in spite of that one think that broke us which is not there anymore.I know best what is like to feel that there is nothing good left out there.But there is , and with a little effort you can find it.Find that one thing in music , friends , nature , light , flowers , sports , anything and hold on to it and there you have it. Those are the moment in which you find your true self.Once you find yourself , you have everything. Find out what you like , what you care about most , what you enjoy doing , what are the things you appreciate most at a person , anything that has to do with YOU and only you.
So guys , please , don’t encourage that kind of negative thinking.You are really not being helpful.

Cele mai frumoase clipe

               Cele mai frumoase clipe din viata mea, sunt cele in care sunt alaturi de persoana in care am cea mai mare incredere , cea pe care doresc sa o vad atat dimineata cat si seara.Motivul zambetului meu si al fericirii mele.
               Momentele in care, stau intinsa in pat langa el , imbracata in tricoul ce ii poarta parfumul si pantalonii lui de casa ce miros a balsam.Atingerile lui pe pielea mea , saruturile lui dulci pe fruntea mea plina de griji , ducandu-le astfel in alta lume pentru cateva momente si soaptele lui iubitoare. Amintirile depanate sub patura pufoasa ce ne reflecta caldura corpului si creearea unor noi aventuri. Recunoasterea tuturor lucrurilor minunate pe care le impartim , apreciind fiecare secunda petrecuta impreuna. Momentele in care se sprijina in cot si se apleaca spre mine , daruindu-mi un sarut dulce imbibat in sentimente pure ce imi invaluie corpul.Acel zambet ce ii lumineaza toata fata.Parul ciufulit , dar care arata mereu bine.Acea privire pe care o adreseaza unei singure persoane , mie.Felul in care imi spune ca sunt frumoasa si modul in care reuseste sa transmita exact ceea ce eu doresc sa percep.Felul in care ma invie de fiecare data cu o mangaiere.Clipele in care stam imbratisati sub aceeasi patura si privim pe geam spre aceeasi luna privita din acelasi unghi.
                Felul in care imi cauta mana atunci cand mergem impreuna pe strada si grija pe care o arata la fiecare trecere de pietoni.Acea tendinta de a se gandi mai intai la mine si dupa aceea la el.Capacitatea sa de a vedea fiecare sclipire de "bine" din fiecare firisor de "rau".Metoda prin care reuseste de fiecare data sa ma faca sa rad atunci cand sunt trista , dar si atunci cand plang.Modul in care a invatat ce imi place si ce nu si in care imi accepta toate pretentiile pretentioase pe care le am de mute ori in mod nejustificat.Telepatia dintre noi si felul in care lasa de la el pentru capriciile mele.
              In principiu , fiecare , bucatica , din , corpul , lui , si , din , mintea , si , sufletul , lui.

Drum in doi

Ce e viata? E un drum , pe care fie ca il parcurgi singur fie ca il parcurgi alaturi de cineva , trebuie parcurs.Este plin de obstacole, bucurii, suparare , fericire si bineinteles ,dragoste. Dar atunci cand intalnesti o persoana care este dispusa sa mearga pe acelasi drum cu tine , atunci este cu totul si cu totul fabulos.

La inceputul fiecarei relatii spunem ca totul va fi bine ,  ca stiim noi pe undeva prin sufletul nostru ca asa va fi , dar nu de multe ori iese cum vrem noi.Insa , dupa 5 luni in care fiecare zi a fost ca prima zi , fara certuri si fara reprosuri ,cu discutii asa cum au toti oamenii , dubiile incep incetul cu incetul sa dispara,  iar siguranta ce ia locul dubiilor este atat de placuta incat iti vine foarte greu sa crezi ca se intampla. De ce scriu acum toate astea? Pentru ca asa simt...Rareori simt ca ar trebui sa scriu ceva , insa acum o fac.

Mereu am cautat in jurul meu persoane cu care sa imi parcurg drumul si cu care sa imi impartasesc idei si principii si chiar sentimente.Nu am fost decat dezamagita de ce am gasit , asta pana acum , cand in sfarsit o persoana este capabila sa renunte la propriul orgoliu ca sa ne mearga bine.Durerea lui e si a mea , placerea lui e si a mea si fericirea lui e si a mea , si invers.Cum l-am cunoscut? Aici vine partea haioasa. Acum mult mult timp , in timpul unei sedinte de coaching cu profesorul meu de matematica , acesta m-a intrebat ce vreau de la viata asta in clipa de fata , ce imi lipseste si tanjesc cu ardoare.Si i-am raspuns: "O relatie , o relatie cu respect si comunicare.Un om care sa fie langa mine si in care sa imi pot pune baza.Un baiat cu care sa pot discuta si care sa stie sa fie barbat atunci cand de asta am nevoie.Un baiat cu care sa imi pot face planuri si sa nu fiu singura care face asta.Un baiat nu mult mai inalt ca mine , dar mai inalt.Un baiat care sa caute ce caut si eu si anume stabilitate si dragoste adevarata." M-a pus sa scriu pe o foaie toate aceste lucruri ca sa nu le uitam , si ne-am continuat sedinta. Pe langa acest lucru , m-a rugat ca in fiecare zi sa imi imaginez cum ar fi sa am asa un om langa mine.Zis si facut . Peste 3 luni sau ceva de genul asta , sunt bagata pe facebook de un baiat pe care il aveam demult in lista de prieteni , dar cu care nu vorbisem pana acum.Si de aici s-a ajuns la o relatie frumoasa de 5 luni.Dupa 3 luni de relatie , la meditatii l-am rugat pe profesorul meu sa imi arate ce scrisesem pentru ca nu prea mai tineam minte si eram curioasa si am fost uimita sa vad ca omul cu care eram se potrivea cu ceea ce scrisesem aproape perfect.Atunci am stiu , ca asa a fost sa fie.El era cel care trebuia sa ma salveze din situatia mizerabila in care eram.Si a facut-o.Nu stiu cum as fi fost acum daca nu l-as fi cunoscut pe el ,insa ma bucur ca l-am cunoscut si m-a ajutat sa ma regasesc.

Am mereu impresia ca nu ii multumesc suficient , ca nu ii arat destul cat de mult il iubesc.El imi spune ca nu este asa ,dar eu tot simt ca asa este.Ce e drept , mereu putem face mai mult ,mereu se poate mai bine.

Acum am un drum si un partener si stiu ca daca luptam ne putem face viata asa cum vrem sa fie.Pentru ca impreuna , totul este mai bine si mai usor.

Hello love

Hello Love , we meet again! Si inca o data , m-am indragostit...De aceasta data parca mai mult , parca mai bine , parca diferit , parca in alt sens , parca e ceva ce nu am mai avut pana acum. Sunt constienta si de faptul ca , asa am zis si ultima data.Imi facusem planuri si ganduri si imagini si am ajuns sa fie toate spulberate printr-o singura conversatie la telefon care a fost mai mult un monolog rapid prin care se dadea cu piciorul la tot.Diferenta intre atunci si acum este ca , acum nu visez doar eu.Acum viseaza si el , acum visam amandoi.

Daca atunci doar eu voiam doar eu visam si doar eu ma luptam , pentru ce inca nu stiu , acum nu este asa.Acum suntem in sfarsit doi.Doi oameni , doua suflete , doua inimi in care arde aceeasi dorinta si anume aceea de a fi impreuna.

O sa incep iar sa vorbesc ca o persoana indragostita , dar pana la urma asta sunt.Un suflet indragostit bantuind pamantul.

Cu el , ma simt in siguranta , simt ca ma pot baza pe el si ca este mereu acolo pentru mine.Nu ma minte si are incredere in mine , ma sustine si ma protejeaza.Ma trateaza ca pe printesa lui.Ma rasfata , ma alinta si nu imi spune pe nume , ci imi spune "iubita" sau alte astfel de apelative. Isi petrece fiecare secunda pe care o are cu mine , ceea ce pentru mine inseamna enorm. Pana si la liceu , in pauze, sta cu mine de fata cu toti prietenii lui.Ma cauta cu privirea prin multime si vine la mine.Asta mi se pare mirific , nu isi poate nimeni imagina cat de mult insemana pentru mine.Unii ar intreba "De ce?" , iar eu le-as raspunde: "Pentru ca un astfel de gest dovedeste faptul ca vrea sa stea cu mine , ca tine la mine , ca insemn ceva pentru el si ca nu sunt doar o alta persoana din cercul lui de prieteni."

Uneori ma simt ciudat , ma simt chiar foarte ciudat pentru ca am impresia ca nu este normal sa te porti asa de dragut cu o persoana ,  asta pentru ca pana acum nimeni nu s-a purtat asa cu mine si nu mi-a vorbit asa.Am senzatia ca e prea mult , ca nu merit si ca anumite lucruri le spune doar asa , ca sa fie spuse si ca sa ma faca sa am incredere in el.

O parte din mine , cea mai mare , este complet lipita de el si se gandeste non stop numai la el.Totul are legatura cu el totul se invarte in jurul lui si totul este mai frumos atunci cand este in preajma lui.Dar exista si o mica parte care are impresia ca este prea frumos ca sa fie adevarat.Oare chiar se poate ca un baiat sa se poarte asa frumos?Sa ii acorde prietenei lui atata atentie? Sa o complimenteze si sa o faca sa se simta atat de bine mereu fara sa aiba vreun interes ascuns? Sa ii zica ca o iubeste si chiar sa creada asta? Si acel baiat sa fie chiar al meu? Al meu si atat? Chiar suna ca si cum ar fi prea frumos ca sa fie adevarat.

Este incredibil cum cu cat trece mai mult timp , cu atat tin mai mult la el.De ce?As putea insirui o gramada de raspunsuri insa prefer sa spun doar atat: Pentru ca cu el pot construi un singur drum pe care sa mergem amandoi.

La inceput , aveam senzatia ca la prima cearta o sa se puna in discutie ideea despartirii.Imi era groaza de asta, gandul asta ma epuiza insa am descoperit ca de data asta nu e asa , pentru ca a disparut acel orgoliu complet nepotrivit . La un moment dat , unul din noi cedeaza si asa este normal sa fie , trebuie sa se ajunga la un echilibru , la o intelegere.Nu se poate ca numai unul sa aiba dreptate si celalalt sa greseasca.Oricat de mare ar fi problema , poate fi rezolvata. Acum ,frica aceasta a mai disparut.

Faptul ca el aduce in discutie viitorul nostru impreuna este extraordinar si imi acorda o siguranta enorma.Faptul ca acum el este cel care aduce ideea de viitor in discutie ma fascineaza.

Merg cu el pe strada de mana si cand nu este atent , sau cand este in fata mea , stau si il admir.Admir un om minunat , cu niste ochi in care pur si simplu te pierzi si care te imbata cu dragostea lor.Admir un baiat care este atunci in acel moment acolo cu mine , pentru mine si pentru noi.Care in clipa aceeas se gandeste la noi si nu la altceva sau altcineva.Admir persoana care la metrou ma fereste de curent pentru ca stie cat de repede racesc si pentru ca este protectiv , iar eu sunt printesa lui.Admir omul care mi-a facut fricile sa dispara...pana si cele mai mari . Admir omul cu care pot vorbi deschis despre orice , oricand.Cu care ma pot exprima in modul meu nebunesc si uneori chiar pervers fara ca el sa aiba o reactie nepotrivita si fara sa se supere sau sa interpreteze gresit.Admir omul care nu imi spune niciodata ca nu poate vorbi , pentru ca isi poate face timp si cel mai important , vrea.

Atunci cand lupta doi , drumul e mai usor iar problemele se micsoreaza.
Noi doi ,avem o dragoste ciudata.De ce? Pentru ca a aparut brusc , fara nicio explicatie.O singura conversatie si totul a luat foc in noi. Dupa primele 10 minute , stiam ca o sa fim impreuna si stiam ca ne va fi bine , atat la greu cat si in perioadele frumoase.Niciunul din noi nu se astepta si nici nu voia o relatie la momentul respectiv.Insa a intervenit destinul si am stiut amandoi ca asa trebuie sa fie.

Cu cat ma uit mai mult la el...cu atat mai frumos si fermecator si extraordinar mi se pare...Vreau sa ma uit la el , pentru totdeauna.

Dulce dragoste ( amintire..)

       Cine s-ar fi gandit, cine si-ar fi putut imagina ca dupa atata suferinta si atatea dezamagiri , intr-o zi totul se va opri iar tot raul se va transforma in cel mai bun "bine" posibil? Cine s-ar fi gandit ca , lacrimile tristetii vor fi inlocuite de cele ale fericirii si mai ales cine s-ar fi gandit ca acestea pot fi atat de intense?Cine si-ar fi putut inchipui ca poti izbucni in cel mai fericit plans , dintr-un motiv ce inainte iti parea doar "dragut"?

       Nu credeam ca este posibil sa tii atat de mult la cineva , sa simti cum corpul iti este parca controlat de o forta asupra careia tu nu ai nicio putere dar pe care o lasi sa isi indeplineasca rolul fara a te impotrivi in vreun fel , pentru ca in mod inconstient , iti convin efectele.

       Cum de aceasta forta pe care noi o numim "dragoste" are puterea de a-ti schimba modul de gandire , perceptia asupra vietii , situatia la scoala si in general , starea? Cum de te poate face sa renunti la atat de multe lucruri , doar pentru a fi cu persoana la care tii parca pe zi ce trece mai mult? Cum de te face sa uiti ca exista notiunea de "timp" si cum de iti poate schimba trasaturi despre care tu stiai si credeai ca vor ramane neschimbate pentru totdeauna?

      O persoana a intrat in viata mea , despre care la inceput nu stiam nimic dar despre care acum as vrea sa stiu cat mai mult.Cu cat petrec mai mult timp cu el ,cu atat imi dau mai bine seama ce fel de persoana sunt , unde fac bine si unde gresesc.Pentru mine , este ca o oglinda ce imi arata atat partile bune cat si pe cele rele si care in mod involuntar , ma face sa inteleg unde gresesc si ce ar trebui sa imbunatatesc cand vine vorba de propria persoana.Pana acum , asa ceva nu s-a mai intamplat sau cel putin nu la acest nivel.

Regasire

         Este incredibil cum se poate schimba totul in mai putin de un minut. Ce vorbesc , intr-o singura secunda printr-un singur cuvant sau chiar printr-o singura expresie faciala , un zambet , o privire , o mustacire.Azi totul este asa cum ai vrea sa fie , nu este perfect pentru ca nu exista perfectiune , dar este perfect pentru tine si esti multumit cu ceea ce ai , iar in urmatoarea secunda totul dispare. Te face sa realizezi faptul ca nu trebuie sa te legi de lucruri prea usor , poate chiar deloc sau foarte putin pentru ca acestea , deseori dispar. Poate nu din vina noastra , poate nu prin interventia noastra dar intr-un fel sau altul se duc. Nu cred ca o sa stim vreodata de ce, poate ca asa este menit sa fie.Poate asta e lumea in care traim , poate totul trebuie sa dispara la un moment dat,  lasandu-ne cu un mare gol in suflet sau in minte , sau poate chiar in amandoua.
         Intalnesti un om , te abtii sa te indragostesti de el dar o faci pana la urma pentru ca asa este menit sa fie.Va merge bine impreuna ,va intelegeti si comunicati , va respectati si va rezolvati problemele intre voi , iar intr-o buna zi te trezesti si realizezi ca toate astea au disparut.Cum ai putea sa te simti daca nu absolut ingrozitor? Cum sa nu te intrebi daca el simte la fel , daca si lui ii este la fel de rau cum iti este si tie , daca si el se uita la telefon incontinuu asteptand un semn , daca si el se uita pe geam asteptand sa te vada si daca si el adoarme noaptea plangand.Te intrebi , pentru ca asa e firea omului asa e normal pe aceasta lume sa fie si asta patim toti. Diferenta este ca unii dintre noi au "ego-ul" mai mare , si reusesc cu un mare succes sa renunte la tot si sa se indeparteze de tot , toti si toate pentru propria lor persoana.Nu zic ca asta nu e bine , dar nu mereu.Nu mereu este bine sa lasi tot pentru tine , nu mereu este bine sa te gandesti numai la propria persoana , pentru ca uneori si tu la randul tau ai nevoie de cei din jur , iar daca sustii ca nu este asa , esti un ipocrit.
         Te uiti pe internet si gasesti tot felul de poze care explica perfect ceea ce simti si prin ce treci in clipa de fata si simti nevoia sa spui cuiva..simti nevoia sa vorbesti cu cineva dar realizezi ca nu ai cu cine , ca nu mai ai incredere in nimeni.Simti ca oricui ai spune , te va trada sau nu te va intelege , va zice mai departe sau pur si simplu nu ii va pasa asa ca preferi sa tii pentru tine.Uneori asa e cel mai bine , dar deseori chiar ai nevoie sa spui cuiva. Ajungi intr-un punct in care nu mai stii in cine poti avea incredere si in cine nu , ajungi intr-un punct in care nu mai poti distinge persoanele care iti vor binele de cele care nu au tocmai intentii bune.Intr-un fel , le vezi dar parca nu mai ai acea siguranta pe tine.Nu mai esti sigur de nimic. Vrei sa iesi din aceasta stare , stii foarte bine ce iti doresti cel mai mult de la viata si pentru ce merita sa lupti insa nu ai forta necesara.Nu mai ai putere sa lupti  ,nu mai ai putere sa te impui si pur si simplu stai si nu faci nimic , astepti sa vina acel impuls care sa te propulseze inapoi unde erai inaintre de "apocalipsa".Ai tentdinta sa te gandesti mult prea mult la ceea ce se intampla in jurul tau , la ceea ce se intampla rau defapt. Ce se intampla bine nu prea mai observi , pentru ca raul blocheaza tot , este mai proeminent. Trebuie sa te straduiesti sa vezi acel mic bine din viata ta , dar nu prea reusesti.Il vezi , dar pentru o perioada atat de scurta de timp incat nu face nicio diferenta.
           Stii foarte bine ca trebuie sa treci peste perioada asta ,ca trebuie sa iti revii , ca viata nu se termina aici si ca sunt oameni in situatii mult mai grave de atat , insa pentru tine in momentul de fata este un moment greu ,cel mai greu de pana acum si nu prea stii cum sa treci peste.Nu stii ce vrei , nu stii ce ai nevoie si nu stii ce sa faci ca sa fie bine.Simti nevoia continua de a disparea , de a fi invizibil si de a nu vorbi cu nimeni. Dar in acelasi timp , ai vrea sa vorbesti cu cineva , iar acel cineva sa te inteleaga , nu sa te judece asa cum au tendinta toti.
            Dupa ce esti amenintat de anumite persoane , nu prea iti mai vine sa mai ai incredere in cei din jur , nici macar in prietenii cei mai apropiati pe care parca ii stii de o vesnicie.De ce? Pentru ca realizezi cum sunt unii oameni defapt.
             Vrei sa evadezi , vrei sa fii singur , vrei sa fii in acelasi timp inteles si nu criticat , vrei sa fii  fericit si vrei sa fii tu din nou , persoana care stii ca esti dar pe care ai pierdut-o pe undeva pe drum si nu stii cum sa o regasesti. Te-ai saturat sa auzi incontinuu: O sa fie bine , o sa treci si peste asta , exista lucruri mai rele in viata , trebuie sa te gandesti la binele tau si alte astfel de constructii. Nu te ajuta cu nimic , ba chiar inrautatesc situatia uneori.Simti ca nimeni nu intelege prin ce treci , deci cum ar putea sa te ajute?
             Ai nevoie doar sa te simti bine si ca sa te simti bine ai nevoie de fericire, iar fericirea vine de la cei din jur , vine prin fapte , vine prin distractie si vine prin gesturi mici dar care inseamna mult.Astepti ca cei din jur sa te ajute , pentru ca stii ca singur nu prea poti.Desigur , nu multi iti vor sari in ajutor dar asta este de asteptat. Insa vrei ca macar cateva persoane sa fie acolo pentru tine si e suficient.
             Iti impui sa te simti bine , iti impui sa fii fericit si iti spui incontinuu: Am 17 ani , viata mea de abia incepe.Sunt sanatoasa , sunt desteapta si nu pot sa ma plang nici de cum arat. Nu sunt cea mai frumoasa , cea mai desteapta si nici cea mai talentata , dar am atat cat imi trebuie din fiecare.Am o familie care tine la mine , am o casa unde sa ma duc dupa scoala si am o educatie.Am un viitor si am pentru ce sa lupt.Nu am de ce sa fiu atat de trista de pe acum , pentru ca vor veni alte greutati mai mari si daca acum reactionez asa ,atunci ce o sa fac? Stiu foarte bine lucrurile astea , dar starea aceasta nu dispare asa pur si simplu oricat de mult as vrea.Nu stiu exact de ce am nevoie , nu stiu ce ma face fericita acum si nu stiu ce mi-ar putea face starea mai buna..Sau poate stiu dar nu vreau sa recunosc...sau stiu ca nu este posibil si asta ma intristeaza si mai mult...desi intr-un fel , acel lucru mi-ar face mai mult rau mai tarziu..asa ca mai bine ma lipsesc de el acum decat sa sufar dupa , iar...
           Ai momente de oscilatie..acum atitudinea ta este optimista , iar peste maxim o ora revii la starea in care simti ca nimic nu are rost.Si te gandesti : dar nu asa ar trebui sa fiu..ar trebui sa fiu optimista ca pana la urma am toate motivele sa fiu! Dar nu poti , nu ai forta desi vrei.
          Simti nevoia sa te eliberezi , sa tipi , sa fugi , sa stai departe de toti cei din jur , sa te duci intr-un loc nou in care sa nu stii pe nimeni , simti ca te-ai ratacit , vrei sa scrii tot ce simti si sa spui cuiva , iar acel cineva sa zica sau sa faca exact ce simti tu ca te-ar ajuta , chiar daca pe moment nu stii care ar fi acel lucru.Nu cauti nimic altceva decat intelegere , incurajare si o imbratisare venita din suflet.
          Majoritatea celor din jur nu stiu prin ce treci , nu observa si prin urmare nici nu te pot ajuta sau sfatui.Ai vrea ca unii dintre ei sa stie , dar te gandesti ca nu ar avea niciun rost pentru ca ai vazut cum au reactionat alte persoane cand au aflat.Esti genul de persoana sensibila , careia ii pasa de ce zic persoanele apropiate , iar cand acestea iti raspund cu : Mhm..nasol..o sa treci peste , o sa fie bine.. parca nu iti mai vine sa spui nimanui.
         Nu credeai ca o sa te inchizi vreodata in tine , ca o sa vrei sa dispari , sa fii invizibil si sa nu stie nimeni nimic de tine , dar uite ca ai ajuns si aici si stai si te intrebi de ce nu reactioneaza nimeni , de ce nu observa nimeni cum te simti , de ce nu te intelege nimeni si de ce nu iti poti reveni. De ce nu poti sa iti asculti parintii cand iti spun ca vei fi bine si ca meriti tot ce este mai bun , de ce deodata nici pe ei nu ii mai crezi?
        Stii exact ce iti vor spune cei din jur , pana si profesorii sau parintii sau oricine altcineva care este mai trecut prin viata decat tine.Stii foarte bine ce sfaturi iti vor da si ca toti iti vor spune cam acelasi lucru , insa fix asta nu vrei sa auzi pentru ca nu asta te ajuta.Nu stii ce te ajuta ..Este doar o lupta cu propria ta persoana , si ce doare cel mai tare este faptul ca celalalt nu simte nici macar un sfert din ce simti tu , nu este atat de afectat si nu trece prin asta.Pentru ca a invatat cum sa nu treaca prin lucrurile de genul asta , cum sa nu sufere. A ajuns intr-un stadiu in care este indiferent..si pana la urma , asta este bine pentru el si asa ar trebui sa faci si tu.

Tot ce vreau , este sa ma regasesc .

Fericire , optimism , dragoste si alte ingrediente

Criticati-ma pentru ca nu am mai postat nici macar un cuvant de foarte multa vreme , insa timpul nu mi-a permis.Nu imi pot gasi scuze precum "Nu am avut despre ce sa scriu" pentru ca ar fi eronat.Pana si o simpla iesire pe strada iti poate aduce un subiect despre care sa scrii macar o pagina.

Un titlu care v-ar putea confuza si care pana si pe mine ma transpune intr-o stare ireala.

<FERICIRE >
Acesta este primul cuvant care mi-a trecut prin cap.De ce? Pentru ca starea in care sunt in clipa de fata este una foarte buna si sunt mandra ca in sfarsit pot spune asta , deoarece a existat o perioada destul de lunga in care pur si simplu nu am fost multumita nici cu mine , dar nici cu ceea ce se intampla in jurul meu.Firea mea extrem de perfectionista in toate domeniile posibile m-a facut sa imi induc singura o stare de tristete fara motiv , in timp ce aveam destule motive sa fiu fericita.Dar acum pot spune ca sunt.

Cu totii am participat la un spectacol de artificii. Acel zgomot al exploziei si superbele culori ce apar pe cer in urma acesteia nu iti pot crea o alta stare in afara de fericire. Dar ganditi-va cum ar fi , sa simti acea explozie venind din inauntrul tau , umplundu-ti tot corpul de o vibratie in urma careia de abia te mai poti tine pe picioare , iar respiratia iti este incetinita semnificativ si nu poti face altceva inafara de a zambi. Asa ma simt acum...

< OPTIMISM >
Pana acum...lucrurile parca nu se desirau asa cum imi imaginam eu si cu siguranta nu cum voiam.Caracterul meu oscilant ma face uneori sa sar dintr-o extrema in alta.Acum sunt extrem de optimista legat de tot ce ma inconjoara , iar in clipa urmatoare simt ca nu sunt destul de buna pentru a realiza tot ce imi doresc , sau nu muncesc destul sau timpul nu imi mai ajunge...Este o stare ce ma copleseste , din care reusesc sa ies doar cu ajutorul prietenilor si a timpului , dar uneori pana si timpul te inseala.

< DRAGOSTE >
Nu am crezut niciodata ca exista atat de multa dragoste in jurul meu.Nu o vedeam , nu o simteam si nu o recunosteam.Insa soarta s-a decis sa imi deschida ochii si la acest capitol.

< ALTE INGREDIENTE>
Ingrediente sunt multe , prea multe , foarte multe.Ingredinte pentru ce? Pentru viata desigur si in acelasi timp pentru fiecare miscare din jurul meu. Lucrurile mici , sunt ingredientele perfecte ce pot transforma un simplu minut , intr-o amintire de neuitat.

In sfarsit , de ce sa gasesc motive pentru a fi suparata , cand pot pur si simplu sa le accept pe cele datorita carora sunt fericita?